WhatsApp face o schimbare majoră în modelul său de monetizare, care promite să-i aducă un număr şi mai mare de utilizatori fideli.
Până acum, utilizatorii WhatsApp primeau de acces la serviciile reţelei doar în primul an de folosire a aplicaţiei, după care era necesară plata unui abonament anual în valoare de 1 dolar.
Raportat la o cifră de peste 900 milioane utilizatori la finalul anului 2015, abonamentul anual de 1 dolar aducea venituri consistente în conturile WhatsApp, la care proprietarul Facebook renunţă fără a prezenta o alternativă clară de monetizare, oficialii companiei declarând doar că ˝sistemul nu funcţiona chiar atât de bine„.
În loc de un plan concret pentru înlocuirea taxei anuale cu o altă formă de monetizare, cum ar fi inserarea de mesaje publicitare, vor fi căutate noi modalităţi pentru a conecta utilizatorii cu diverşi furnizori de servicii şi organizaţii, monetizând de pe urma celor din urmă. Spre exemplu, atunci când foloseşti WhatsApp pentru a intra în legătură cu funcţionarul unei bănci, pentru a comanda un taxi sau afla informaţii despre programul de zbor, WhatsApp ar putea obţine profit de pe urma unei taxe aplicată conturilor asociate companiilor respective.
Măsura renunţării la abonamentul anual este cu aplicare imediată, utilizatorii care folosesc deja aplicaţia WhatsApp fiind şi ei scutiţi de plata taxei de 1 dolar, primind acces gratuit în cadrul reţelei pe termen nelimitat.