Deşi în ansamblu, lucrurile par să încetinească, piaţa smartphone a continuat să crească şi în anul 2015, livrările mai mari cu 12% faţă de anul anterior depăşind la nivel global cifra de 1.4 miliarde unităţi.
Datele publicate de Strategy Analytics arată însă o tendinţă îngrijorătoare, către stagnarea vânzărilor în anul 2016, Astfel, creşterea de 12% măsurată între anii 2014-2015 se reduce la doar 6% pe durata lui 2015, livrările scăzând brusc spre finalul anului. Indiferent de intervalul ales pentru referinţă, aceasta este cea mai lentă rată de creştere din toate timpurile. Rezultatele tot mai slabe pot fi atribuite şi înrăutăţirii condiţiilor economice din China, însă aici avem mai degrabă de-a face cu o saturare a pieţei. Majoritatea celor care au înclinaţia să folosească un smartphone deţin deja cel puţin un exemplar, astfel că potenţialul pentru lărgirea bazei de potenţiali cumpărători este tot mai redus.
Venind cu o ofertă smartphone bine diversificată, Samsung a reuşit să livreze 81.3 milioane unităţi în intervalul Q4-2015, în creştere cu 9% faţă ce aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, Apple a livrat 74.8 milioane de telefoane iPhone, cu doar 300.000 unităţi mai mult decât anul trecut. Tendinţa de stagnare şi eventuala contracţie a vânzărilor în 2016 ar putea fi împiedicată prin extinderea pieţei de desfacere în regiuni noi, cum ar India, o ţară până acum evitată din cauza puterii reduse de cumpărare.
Deşi au pornit cu ambiţii mari, chinezii de la Huawei au punctat în 2015 o creştere cu numai 2% a cotei de piaţă, faţă de anul 2014. Plasat pe locul 5 la nivel global, Xiaomi a livrat în 2015 doar cu 2 milioane mai multe telefoane inteligente decât în 2014.
Singurii care au reuşit să piardă teren într-o piaţă aflată în creştere au fost cei de la Lenovo-Motorola, livrările scăzând cu 18% faţă de anul anterior.