Galaxy S7 – data de lansare oficială

01.02.2016

Confirmând zvonurile de până acum, Samsung a anunţat un eveniment Unpacked pentru această lună, în cadrul căruia vor fi prezentate mai multe produse de prim rang, printre care şi noul smartphone Galaxy S7.

Fără a dezvălui mare lucru , compania sud-coreeană a dat publicităţii un nou teaser video, în care poate fi observat headset-ul Gear VR în timp ce este pregătit pentru o sesiune de realitate virtuală.

Totuşi, nu acesta va fi subiectul principal, clipul publicat în paginile YouTube conţinând tag-ul #TheNextGalaxy şi o descriere cu trimitere la subiectul smartphone: ˝Pregăteşte-te să regândeşti ceea ce poate face un telefon„.

Samsung Galaxy S6 edge

Fără loc de interpretări, clipul dezvăluie că următorul smartphone din seria Galaxy va fi prezentat oficial în data de 21 februarie, cu o zi înainte de startul expoziţiei Mobile World Congress 2016, organizată la Barcelona. Urmând prezentării oficiale, Galaxy S7 este aşteptat să ajungă în oferta magazinelor din Statele Unite şi Europa începând cu data de 11 martie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult