Microsoft a cumpărat producătorul SwiftKey pentru 250 milioane dolari

03.02.2016
Microsoft a cumpărat producătorul SwiftKey pentru 250 milioane dolari

Prezentă deja pe mai mult de 300 milioane telefoane cu Android şi iOS, tastatura SwiftKey tocmai a trecut în portofoliul Microsoft, tehnologiile sale urmând să ajute la îmbunătăţirea şi altor produse Microsoft.

Cert este că Microsoft deţine deja o tastatură virtuală avansată, care poate fi folosită cu dispozitive smartphone şi tablete. Astfel, nu tastatura  SwiftKey ar fi trofeul vânat de companie, ci tehnologiile pentru inteligenţă artificială pe care producătorul SwiftKey le testează cu rezultate încurajatoare pe versiunea SwiftKey Neural Alpha.

Deşi există destule tastaturi virtuale care includ funcţii avansate pentru predicţia textului introdus, SwiftKey este singura care apelează la un sistem AI, capabil să interpreteze nu doar cuvinte individuale, ci sensul întregii propoziţii pentru a sugera completări potrivite.

Deja recunoscută pentru acurateţe şi capacitatea de învăţare, reţeaua neurală creată de SwiftKey ar putea fi un atu important pentru Microsoft în faţa rivalilor Apple şi Google, ambele companii deţinând deja tehnologii AI pe care le folosesc la îmbunătăţirea propriilor produse.

Mult peste scopul iniţial gândit de producătorul SwiftKey, tehnologiile AI obţinute de Microsoft ar putea înzestra asistentul Cortana cu abilităţi pentru interpretarea şi purtarea de conversaţii în limbaj natural, respectiv învăţare şi adaptare la particularităţile fiecărui utilizator.

Probabil, în primă fază Microsoft va aduce tastatura SwiftKey şi pe dispozitivele cu sistem Windows 10, completând oferta de tastaturi opţionale disponibile gratuit.  

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult