Huawei P9 – imagini de prezentare neoficiale şi principalele specificaţii

17.02.2016
Huawei P9 - imagini de prezentare neoficiale şi principalele specificaţii

Zvonit a fi primul smartphone cu 6 GB memorie RAM, Huawei P9 vine cu dotări şi mai interesante, după cum arată aceste prime imagini de prezentare.

Un secret ceva mai bine păstrat decât rivalul Galaxy S7, noul vârf de gamă al celor de la Huawei poate fi admirat acum într-o serie de imagini neoficiale, ilustrând nu mai puţin de patru variante de culoare ale telefonului: alb, negru, negru/gri şi roz.

Huawei P9 - imagini de prezentare neoficiale

Apărând într-o carcasă subţire confecţionată din metal şlefuit, Huawei P9 include senzor biometric pe spatele carcasei şi un ecran Full HD de 5.2˝. Piesa de rezistenţă va fi însă noul sistem dual-camera, suportând funcţii avansate pentru poze cum ar fi focalizare laser şi zoom optic. Potrivit zvonurilor, ambele dotări vor fi prezente şi la modelul LG G5, principalul rival vizat de smartphone-ul Huawei.

La interior, Huawei P9 ascunde o configuraţie bazată pe Kirin 955, cel mai puternic chipset dezvoltat de Huawei. Din păcate pe lista specificaţiilor, revizuită între timp cu informaţii ceva mai recente, memoria RAM apare în cantitate de numai 4 GB, suficient însă pentru un smartphone modern.

Cât despre sistemul dual-camera vizibil pe spatele telefonului, aflăm că unul dintre module foloseşte un senzor optic de 12MP. Este posibil ca dimensiunea şi rezoluţia senzorului optic instalat în cel de-al doilea modul foto să fie mai mică, diferind şi tipul de lentile aplicat peste acesta, adaptate pentru poze cu zoom. Rămâne de văzut cum va fi făcută tranziţia între cele două module foto la activarea funcţiei zoom şi ce avantaje practice va mai oferi sistemul dual-camera, în afară de eliminarea ˝cocoaşei„ specifică telefoanelor mobile care includ cameră foto cu zoom optic.

Deasupra ecranului vom avea o cameră frontală de 8MP, utilă pentru apeluri video şi poze-selfie.

Un alt aspect de verificat  este eficienţa noului chipset Kirin 955 în privinţa consumului de energie, procesorul octa-core cu frecvenţă de funcţionare estimată la 2.3-2.5 GHz având la dispoziţie doar un acumulator de 2900 mAh, fixat permanent în carcasa confecţionată dintr-o singură bucată de aluminiu.

Huawei P9 este aşteptat la expoziţia MWC 2016 de săptămâna viitoare, unde va avea parte de o prezentare oficială.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult