ATM-urile din SUA înlocuiesc cardurile cu smartphone-uri. Banii pot fi scoşi în 10 secunde

22.02.2016
ATM-urile din SUA înlocuiesc cardurile cu smartphone-uri. Banii pot fi scoşi în 10 secunde

Volvo şi-a propus să fie primul constructor auto care înlocuieşte cheile de la maşini cu smartphone-uri. Iată că şi jucători importanţi din industria bancară americană îmbrăţişează un concept similar.

FIS Global, compania lider în dezvoltarea de software pentru ATM-uri, vrea să le permită clienţilor să retragă numerar de la bancomate folosind telefoanele inteligente.

Într-o primă fază tehnologia va fi implementată pe 2.000 de ATM-uri din SUA operate de bănci mari, precum Bank of America, Chase şi Wells Fargo. În doar un an şi jumătate în program vor fi incluse 80.000 de bancomate, inclusiv din Canada.

Pentru a retrage bani, clienţii se autentifică într-o aplicaţie, prin intermediul căreia scanează apoi un cod QR afişat de ecranul ATM-ului. 

Potrivit lui Doug Brown, General Manager în cadrul FIS responsabil cu soluţiile mobile, clienţii pot retrage numerar mult mai repede folosind un smartphone (10 secunde vs 30-40 secunde în cazul cardurilor). El a adăugat că noua tehnologie este mult mai sigură, deoarece datele nu mai pot fi clonate sau filmate cu camere ascunse.

FIS Global dă asigurări că datele nu pot fi interceptate nici wireless, deoarece sunt criptate. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult