Românii consumă, în medie, 250 de minute lunar de pe telefonul mobil

Românii consumă, în medie, 250 de minute lunar de pe telefonul mobil

Utilizatorul mediu al serviciilor de telefonie mobilă şi internet pe mobil consumă lunar 167 MB trafic de date, trimite 74 de SMS-uri naţionale şi vorbeşte 250 de minute, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

„Utilizatorul mediu de telefonie mobilă şi internet pe mobil configurat pe Veritel.ro consumă lunar 167 MB trafic de internet mobil, trimite 74 de SMS-uri naţionale (dintre care 64 în reţeau proprie şi 10 în afara reţelei) şi sună în medie 251 de minute de pe terminalul propriu atât în retea (193 de minute), cât şi în afara reţelei (58 de minute)”, arată ANCOM, într-un comunicat.

Un utilizator ocazional de telefonie mobila şi internet pe mobil consumă lunar 56 MB trafic de internet, trimite 24 de SMS-uri naţionale (din care 21 în reţeau proprie şi 3 în afara acesteia) şi sună în medie 83 de minute de pe terminalul propriu, atât în reţea (64 de minute), cât şi în afara reţelei (19 minute).

Totodată, utilizatorul intensiv are un consum lunar de 501 MB trafic de internet, trimite 222 SMS-uri naţionale (din care 192 în reţea) şi sună în medie 753 de minute (din care 579 minute în reţea).

Datele sunt aferente primului semestru din 2015.

„Comparativ cu profilul de consum al utilizatorului configurat pentru perioada anterioară, se remarcă o creştere a traficului în afara reţelei pe toate segmentele de consum, pe fondul reglementării de către ANCOM a valorii maxime practicate de operatori pentru tarifele de terminare a apelurilor în reţelele mobile şi corelat cu axarea operatorilor mobili pe oferte cu minute nelimitate sau naţionale incluse”, precizează autoritatea.

În ceea ce priveşte telefonia fixă, datele ANCOM arată că utilizatorul mediu apelează lunar 45 de minute în reţea şi 33 de minute în afara acesteia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult