HTC Vive este în sfârşit disponibil pentru pre-comandă. Mult aşteptatul headset pentru realitate virtuală de la HTC şi Valve se livrează pentru început în 23 de ţări, urmând ca acesta să ajungă în alte regiuni în lunile care urmează. Primele unităţi vor ajunge în mâinile utilizatorilor în scurt timp, iar pachetul HTC Vive integrează tot ce ai nevoie pentru a te bucura de o experienţă VR imersivă încă din primul moment. Preţul însă nu este accesibil tuturor.
HTC Vive costă 800 de dolari în Statele Unite ale Americii şi 900 de euro în Europa. Diferenţa de preţ este motivată de includerea tuturor taxelor de vânzare în preţul final pe continentul nostru, acestea fiind calculate separat pentru fiecare stat din America. Acest preţ nu include însă transportul, în multe ţări preţul final putând ajunge chiar şi la 1.000 de euro.
Pentru un preţ atât de ridicat, cei care aleg să cumpere HTC Vive vor primi în pachet unitatea de purtat pe cap, două controller-e wireless cu senzori de mişcare, doi senzori „Lighthouse” bazaţi pe tehnologie laser pentru poziţionare 3D, alături de trei jocuri: Job Simulator, Fantastic Contraption şi Tilt Brush. Sistemul minim recomandat trebuie să includă măcar o placă video NVIDIA GTX 970 sau AMD Radeon R9 290, 4 GB memorie RAM şi procesor Intel i5-4590 sa AMD FX-8350.
Livrările încep în luna aprilie, pe data de 5. Primii care vor intra în posesia headset-urilor VR HTC Vive vor fi cei din Statele Unite, urmând ca cei care dau comandă din alte colţuri ale lumii să îşi primească unităţile la scurt timp după. În România nu au fost momentan deschise comenzile pentru HTC Vive.