Anunţat cu preţul de 3000 dolari, HoloLens este primul headset AR (Augmented Reality) care promite să ofere o experienţă „holografică” pe PC.
Mai mult decât un accesoriu pentru jocuri, HoloLens ar putea fi o unealtă extrem de valoroasă în mediul profesional. Spre exemplu, graficienii şi arhitecţii ar putea vizualiza în timp real machetele la care lucrează, reprezentate ca şi holograme interactive.
Demonstrând capabilităţile accesoriului HoloLens, Microsoft a pus deja la dispoziţia dezvoltatorilor aplicaţii precum HoloStudio, Skype şi HoloTour, simulând diverse scenarii în care dispozitivul poate îmbunătăţi productivitatea punând la dispoziţie un mediu de lucru virtual complet interactiv.
Între timp, documentaţia pusă la dispoziţie chiar de Microsoft a scos la iveală lista completă a specificaţiilor hardware, lămurind aspecte esenţiale cum ar fi tipul şi configuraţia senzorilor incluşi cu versiunea 1.0 a accesoriului HoloLens:
Deşi funcţionează în compania unui PC cu sistem Windows 10, accesoriul HoloLens include propriul procesor de imagine Holographic Processing Unit HPU 1.0, asistat cu 2 GB memorie RAM şi nu mai puţin de 64 GB memorie internă. Configuraţia este completată cu o cameră foto de 2MP, difuzoare externe şi ieşire jack 3.5 mm pentru căşti, conector micro USB 2.0, modul Bluetooth 4.1 LE şi WiFi 802.11ac pentru acces direct la internet wireless.
Dacă alte headset-uri VR au nevoie de mai multe cabluri USB şi HDMI pentru a funcţiona, headset-ul HoloLens poate funcţiona în mod exclusiv wireless, timp de 2-3 ore folosind acumulatorul inclus.
Cu atât de mult hardware inclus, nu e de mirare că greutatea finală a dispozitivului atinge 579 grame. Spre comparaţie, casca VR HTC Vive Pre cântăreşte 555 grame, iar asta fără complicaţiile unui acumulator propriu sau modul wireless.
Pachetul standard pentru Microsoft Holo Lenns include o cutie pentru transport, mai multe curele pentru cap şi nose pad-uri, respectiv accesoriul Clicker folosit pentru a interacţiona cu hologramele redate prin vizorul stereoscopic.