Facebook vrea să livreze ştiri prin intermediul aplicaţiei Messenger

07.03.2016
Facebook vrea să livreze ştiri prin intermediul aplicaţiei Messenger

La conferinţa F8 a dezvoltatorilor Facebook, care va avea loc luna viitoare, compania va anunţa o nouă modalitate prin care publicaţiile le vor putea livra ştiri utilizatorilor aplicaţiei Messenger, potrivit unor surse ale Marketing Land. Cu alte cuvinte, aplicaţia va deveni un fel de newsreader.

Cu peste 800 milioane de utilizatori activi în fiecare lună, Messenger este a doua cea mai mare aplicaţie de mesagerie instantă din lume după WhatsApp (deţinută tot de Facebook) şi o platformă puternică de distribuţie pentru conţinut.

Pentru a putea furniza ştiri prin intermediul aplicaţiei Facebook, publicaţiile vor trebui să plătească.

Citeşte şi: Aplicaţia care-ţi permite să spionezi prietenii de pe Facebook, aflându-le rutinele zilnice

Anul trecut, compania a anunţat că doreşte să transforme Messenger într-o platformă de sine stătătoare.

Se pare că o publicaţie foloseşte deja, într-un program pilot, noua caracteristică Facebook. Este vorba de BILD din Germania, care utilizează o unealtă numită BILD Ticker.  Utilizatorii care intră în contact pe Messenger cu publicaţia, pot primi de la aceasta scurte mesaje cu descrieri de ştiri şi link-uri către acestea.

Citeşte şi: Facebook Instant Articles este disponibil acum publicaţiilor din lumea întreagă

Potrivit unui document trimis de Facebook companiilor de publicitate, aplicaţia Messenger va putea fi folosită, începând cu această primăvară, şi pentru furnizarea de reclame prin intermediul mesajelor text. Nu toată lumea va primi aceste mesaje. Este vorba de utilizatori care au interacţionat recent cu firma respectivă, spre exemplu purtând o discuţie cu un  reprezentant al acesteia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult