Potrivit unui studiu SAP SE, opt din zece directori financiari cred că activitatea lor se va schimba în următorii cinci ani, în condiţiile în care aceştia trebuie să facă faţă unor noi tipuri de provocări, aduse de era digitală. Astfel, cercetarea arată că este nevoie mai mult decât oricând de o analiză a datelor „la zi” în ceea ce priveşte situaţia financiară a organizaţiilor, ceea ce presupune şi redefinirea profilului specialiştilor din domeniu.
Studiul SAP, realizat în parteneriat cu CFO Research, la care au participat 371 de directori financiari, trezorerieri şi alţi profesionişti seniori din domeniu, evidenţiază modul în care se transformă responsabilităţile directorilor financiari. Potrivit cercetării, 83% dintre respondenţi cred că administrarea fluxului de numerar şi realizarea de prognoze financiare sunt mai dificile acum, din cauza creşterii complexităţii business-ului.
În plus, 76% dintre participanţi susţin că nivelul de complexitate va creşte în următorii ani, patru din cinci respondenţi (80%) cred că departamentele financiare trebuie să acţioneze mult mai rapid decât o fac acum, iar nouă din zece (89%) consideră că îmbunătăţirea acurateţii, consistenţei şi calităţii estimărilor privind numerarul reprezintă o prioritate.
Studiul mai arată faptul că directorii financiari sunt conştienţi de beneficiile pe care le-ar aduce posibilitatea ca managementul general al companiei să poată face uşor şi în timp util previziuni de business. Astfel, 82% dintre respondenţi cred că membrii echipei de conducere au nevoie de informaţii în timp real legate de finanţele companiei, iar responsabilitatea pentru colectarea, interpretarea şi prezentarea acestora le revine tot angajaţilor din departamentul financiar.
În aceste condiţii, doar 24% dintre profesioniştii din domeniul financiar sunt de părere că peste cinci ani vor desfăşura aceeaşi activitate ca acum. Totodată, 78% dintre cei chestionaţi spun că în următoarea perioadă vor încerca să îşi îmbunătăţească abilităţile de a utiliza soluţiile IT menite să le uşureze munca şi prin care organizaţia să poată obţine un avantaj strategic în faţa competiţiei.