După anunţarea primului smartphone cu 6 GB memorie RAM, Vivo Xplay 5 Elite, a venit rândul încă unui producător chinez să egaleze realizarea.
Potrivit zvonurilor, Meizu Pro 6 va fi lansat în două versiuni, una în configuraţie cu 4 GB RAM/64 GB memorie internă şi o versiune premium cu 6 GB RAM/128 GB memorie internă.
Succesorul modelului Pro 5 ar urma să facă trecerea la un chipset mai performant, din seria Exynos 8890, identic celui folosit cu telefoanele din seria Galaxy S7. Ecranul păstrează însă rezoluţia 1080p, producătorul ţinând astfel costurile sub control, în timp ce utilizatorii vor avea de câştigat de pe urma autonomiei ceva mai bune a bateriei.
Meizu va livra noul său vârf de gamă împreună cu sistemul Flyme 6.0, o versiune modificată de Android 6.0, adaptată cu interfaţă personalizată şi fără acces la magazinul Play Store. Din fericire, accesul la serviciile Google poate fi obţinut pin aplicarea unui patch separat, care însă necesită trecerea dispozitivului prin procedeul de ROOT.
Printre dotări s-ar mai putea regăsi şi tehnologia 3D Touch/Force touch, similară celei 3D Touch introdusă de Apple pentru seria de telefoane iPhone 6S.
La fel ca predecesorul, Meizu Pro 6 va fi cel mai probabil lansat exclusiv pentru pieţele Asiatice, comandarea sa de pe teritoriu European impunând suportarea costurilor suplimentare legate de transport şi taxele aplicate bunurilor importate din spaţiul extracomunitar. Momentan, data de lansare şi preţul la vânzare nu sunt cunoscute.