Sunt destui cei care au „încercat” cu limba contactele unei baterii de 9V, descoperind efectul mai degrabă dureros al trecerii curentului electric. Însă potrivit unei mici companii din statul american Florida, acelaşi procedeu aplicat în mod controlat, transmiţând un curent de mică intensitate direct în urechi folosind electrozi încorporaţi într-un set de căşti, poate avea un efect relaxant asupra utilizatorului.
Accesoriul botezat Nervana ia forma unui player MP3 şi este oferit împreună cu un set de căşti intraauriculare, ataşate folosind un conector special cu două mufe jack, de 3.5 şi 2.5 mm. Folosit împreună cu un playlist de melodii adecvat scopului propus, dispozitivul proiectat pentru a stimula nervul vag de la nivelul urechii ar trebui să inducă o creştere a producţiei de dopamină.
Neurotransmiţător produs în mod natural la nivelul creierului, dopamina face parte din circuitul de recompensă inducând o stare de bine, spre exemplu, atunci când mâncăm sau în timpul actului sexual. Nivelul de dopamină poate fi crescut în mod artificial şi prin consumul substanţelor stupefiante, efectul de stimulare la nivelul creierului fiind cu atât mai puternic. Una dintre consecinţele acestei supra-stimulări este instalarea dependenţei prin desensibilizarea receptorilor pentru dopamină de la nivelul creierului. Altfel spus, este necesară producerea unor cantităţi tot mai mari de dopamină pentru obţinerea aceluiaşi efect de relaxare. Simultan, inabilitatea creierului de a mai produce cantităţi suficiente de dopamină în mod natural predispune la apariţia simptomelor de sevraj, care nu pot fi ameliorate decât prin consumul altor substanţe.
Netestat clinic, dispozitivul Nervana promite obţinerea unui efect relaxant tot prin stimularea eliberării de Dopamină, folosind însă curenţi electrici de mică intensitate administraţi la nivelul urechii în reprize de până la 45 minute. Nu este clar dacă dispozitivul chiar funcţionează, sau dacă sunt efecte secundare de luat în considerare, însă cel puţin 900 de curioşi au comandat deja gadgetul cu preţ de 279 dolari, promovat în cadrul unei campanii Indiegoo.