Site-ul xHamster a blocat accesul utilizatorilor dintr-un stat după ce a fost adoptată o lege controversată care vizează comunitatea LGBT

11.04.2016
Site-ul xHamster a blocat accesul utilizatorilor dintr-un stat după ce a fost adoptată o lege controversată care vizează comunitatea LGBT
Statul american Carolina de Nord s-a aflat în lumina reflectoarelor în ultima vreme după ce legislativul a adoptat o lege controversată care vizează comunitatea LGBT. Actul normativ stipulează, printre altele, că transsexualii trebuie să folosească toaletele publice în funcţie de sexul pe care îl au în certificatul de naştere. Astfel, un bărbat care a făcut schimbare de sex trebuie să meargă în continuare la toaleta pentru bărbaţi. 
 
Citeşte şi: Chariot este un „Uber” care transportă doar femei. Serviciul ar putea avea, însă, probleme în justiţie
 
Mai multe companii tehnologice, printre care şi Apple, al cărei director executiv Tim Cook este gay, au criticat aceste legi, iar artistul Bruce Springsteen a anulat un concert în Carolina de Nord în semn de protest. Acum, site-ul popular cu conţinut pentru adulţi xHamster a blocat accesul locuitorilor statului la clipurile sale. Cei care locuiesc în Carolina de Nord şi încearcă să intre pe platformă sunt întâmpinaţi cu un ecran negru.
 
Site-ul xHamster vrea să înlocuiască acest ecran cu o petiţie prin care oamenii să ceară anularea legii controversate. 
 
„Am petrecut ultimii 50 de ani luptând pentru egalitate pentru toată lumea, iar xHamster nu tolerează aceste legi discriminatorii”, a transmis un reprezentant al site-ului. „Nu vom pompa venituri într-un sistem care promovează astfel de mizerii”, a continuat purtătorul de cuvânt al xHamster. 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult