Opera primeşte client VPN, promiţând utilizatorilor mai multă intimitate în sesiunile de navigare web

21.04.2016
Opera primeşte client VPN, promiţând utilizatorilor mai multă intimitate în sesiunile de navigare web

Folosite pentru a ascunde locaţia reală a utilizatorului şi facilita accesarea a diverse servicii online restricţionate în funcţie de regiune, reţelele VPN sunt pe cale să primească suport nativ în web browserul Opera.

Dacă până acum cei care doreau să folosească reţele VPN erau nevoiţi să apeleze la o aplicaţie separată, sau un web browser de nişă diferit de cel folosit în mod curent, de acum vor putea seta conexiuni VPN şi din browserul Opera.

Testată deocamdată cu o versiune Opera adresată dezvoltatorilor, funcţionalitatea VPN permite ascunderea site-urilor vizitate şi fişierele descărcate trecând traficul de date print-un server aflat la distanţă, folosind conexiune criptată (AES-256). Spre deosebire de alte produse similare, comutarea în modul VPN se face prin simpla bifare a unui buton prezent în interfaţa aplicaţiei.

În forma actuală, suportul VPN oferit de Opera se limitează doar la simularea câtorva locaţii predefinite din Canada, Germania şi Statele Unite, însă versiunea finalizată ce va fi inclusă cu ediţia oficială a browserului Opera va permite setarea adresei pentru orice server VPN dorim. 

Citeşte şi Opera, made in China: un consorţiu chinez cumpără celebrul web browser pentru 1.2 miliarde dolari

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult