Browserul Edge integrat în Windows 10 a reprezentat un pas imens înainte faţă de bătrânul Internet Explorer, însă acesta încă nu poate concura cu rivalii Google Chrome şi Mozilla Firefox în termeni de funcţionalitate. Întrucât abia de curând Microsoft a lansat suport pentru extensii de Edge în varianta pentru cei care testează versiuni beta ale sistemului de operare, Adblock şi Adblock Plus au lansat suportul pentru noul browser, oferind celor care se feresc de reclame pe internet un motiv în plus pentru a-i da o şansă.
Probabil lipsa unui filtru pentru reclame a fost motivul principal pentru care mulţi dintre utilizatori au fost reticenţi în a testa Microsoft Edge, preferând să apeleze la Chrome, Firefox şi chiar Opera. Atât Adblock, cât şi Adblock Plus (cele două extensii sunt realizate de companii diferite), sunt acum disponibile în Windows Store, gata de a fi folosite alături de Edge pentru browsing fără reclame. Desigur, pentru a testa cele două extensii, este necesar un cont de Windows Insiders şi o versiune beta de Windows 10 instalată, care să includă browserul Edge în varianta cu suport pentru acestea.
Instalarea este foarte simplă, fiind necesar doar un click din Windows Store, asemeni unei aplicaţii obişnuite. Adblock este folosit de peste 200 de milioane de utilizatori, putând bloca atât reclamele de pe site-uri obişnuite, cât şi de pe platforme populare precum YouTube şi Facebook. Spre diferenţă de alte soluţii, Adblock nu blochează toate reclamele, ci doar pe cele intruzive, care blochează accesul la conţinut. Acest lucru vine în ajutorul publisherilor online, care trăiesc din reclame şi bannere, software-ul funcţionând mai degrabă precum un filtru anti-spam.
Adblock Plus, în schimb, este folosit de 50 de milioane de utilizatori şi ascunde reclamele, dar funcţionează şi ca protecţie împotriva malware-ului şi împiedică site-urile să urmărească activitatea utilizatorilor.