Au apărut de mai multe ori informaţii despre OnePlus 3, însă abia acum vedem pentru prima dată un astfel de dispozitiv în libertate. Deşi designul său este protejat de o carcasă „anti-leak”, putem intui câteva detalii despre noul „flagship killer” al companiei chineze. Acesta pare să adopte o nouă filosofie de design, inspirată de cea a altor companii din domeniu.
Noul OnePlus 3 va păstra dimensiunile predecesorilor săi, oferind din nou un display de 5,5” cu rezoluţie Full HD. Acesta va veni din nou cu un buton Home în partea de jos a dispozitivului, care va găzdui şi senzorul de amprentă. Pe partea din spate însă se pare că vom avea de a face pentru prima dată cu o carcasă metalică, nu foarte diferită de cea a smartphone-urilor HTC din gama One. În partea de sus şi de jos pot fi observate dungi din plastic pentru antene, iar camera pare să fie încadrată într-un pătrat cu colţuri rotunjite, puţin ieşit în relief, nu foarte diferit de cel de pe HTC One M9.
Când vine vorba despre hardware, OnePlus 3 va fi bazat pe chipset-ul Snadpragon 820 de la Qualcomm şi va fi livrat în două versiuni: cu 4 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare, sau 6 GB RAM şi 64 GB spaţiu. Nu este clar dacă cele două modele vor fi diferenţiate în mod special, însă leak-urile din trecut sugerează că va exista un model OnePlus 3 standard şi un OnePlus 3 Plus. Imaginile cu dispozitivul dezvăluie că într-adevăr, numele de cod al noului smartphone de la OnePlus este „RAIN”, acesta fiind livrat cu Oxygen OS 3.0.0, bazat pe Android 6.0.1.
Lansarea lui OnePlus 3 este aşteptată în vera anului curent.