Aplicaţia OneDrive pentru iOS, actualizată cu suport Instant Preview

10.05.2016
Aplicaţia OneDrive pentru iOS, actualizată cu suport Instant Preview

Microsoft aduce aplicaţia OneDrive pentru dispozitive cu sistem iOS la versiunea 7.1, conţinând modificări la nivelul interfeţei şi funcţii noi.

Astfel, utilizatorii care deţin telefoane iPhone 6s sau 6s Plus cu suport Force Touch vor putea inspecta conţinutul găzduit în contul OneDrive cu o apăsare mai puternică asupra fişierului dorit. Funcţia denumită Peek and Pop oferă o modalitate comodă de a inspecta conţinutul directoarelor de fişiere sau fişiere individuale, fără timpi de aşteptare prea mari.

Noua versiune OneDrive face trecerea şi la o nouă schemă de culoare pentru interfaţă.

Microsoft informează despre un bug ‘crash on open’ strecurat în actuala versiune 7.1, cauzând blocarea aplicaţiei la pornire. Problema cunoscută echipei de dezvoltatori va fi remediată în scurt timp, utilizatorii fiind până atunci îndrumaţi să repornească aplicaţia dacă întâlnesc această eroare.

 

Aplicaţia OneDrive pentru iOS este disponibilă pentru instalare gratuit, putând fi descărcată din magazinul App Store.

Vezi si Cum să foloseşti Night Shift şi Low Power pe iOS 9.3 în acelaşi timp

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult