Zenfone 2 Laser primeşte update la Android Marshmallow, renunţă la o parte din bloatware

12.05.2016
Zenfone 2 Laser primeşte update la Android Marshmallow, renunţă la o parte din bloatware
Smartphone-urile din gama Zenfone 2 de la ASUS au demonstrat că un producător cu renume poate oferi dispozitive performante la preţuri mici, însă a întărit încă odată argumentul împotriva bloatware-ului. ASUS a integrat multe aplicaţii nedorite în sistemul de operare de la Google cosmetizat cu Zen UI, iar cel mai recent update pentru Zenfone 2 Laser rezolvă această problemă, aducând la pachet şi cea mai recentă versiune de Android, 6.0.1.
 
 
Zenfone 2 Laser este cel mai nou membru al familiei Zenfone care face trecerea la Android 6.0.1 Marshmallow. Acesta va primi toate avantajele noii versiuni a sistemului de operare, precum control avansat al permisiunilor şi funcţia Doze, care ar trebui să ajute la conservarea bateriei atunci când telefonul nu este folosit în mod activ, cât şi îmbunătăţiri a interfeţei Zen UI.
Cel mai important lucru este eliminarea a nu mai puţin de 22 de aplicaţii care veneau pre-instalate în versiunea precedentă a sistemului de operare, multe dintre ele fiind greu de recomandat utilizatorilor din Europa. Iată lista completă cu aplicaţii care NU vor mai fi instalate automat după update-ul la Android Marshmallow pe Zenfone 2 Laser:
 
  • Omlet
  • Data Transfer
  • Photo Frame
  • ASUS Backup
  • Dr. Safety
  • What’s Next
  • Party Link
  • Remote Link
  • PC Link
  • Yahoo Shopping
  • EZ Ding
  • TripAdvisor
  • Zinio
  • iReader
  • Dr.eye
  • Google+
  • Puffin Browser
  • Mirror
  • Google settings (Integrated in ASUS Settings)
  • Asus Email
  • Asus Calendar
  • Asus Messaging
 
Există şi câteva lucruri mai puţin bune legate de acest update. În primul rând, trei aplicaţii noi sunt adăugate în sistemul de operare. Este vorba despre Google Calendar, Google Messenger şi Dr. Booster. Deşi s-a renunţat la mult bloatware, se pare că ASUS nu a renunţat complet la această iniţiativă. În al doilea rând, se pare că Android Marshmallow nu este compatibil cu serviciul APP2SD, ceea ce înseamnă că toate aplicaţiile vor trebui instalate pe unitatea de stocare internă a dispozitivului. 
 
ASUS recomandă să mutaţi toate aplicaţiile de pe card în memoria telefonului înainte de update în cazul în care nu doriţi să le descărcaţi din nou de pe Google Play Store.
 
Citeşte şi ASUS Zenfone 2 Laser (Review)
 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult