Urmând tendinţelor observate deja în piaţa telefoanelor cu Android, Apple ar putea echipa cel puţin una dintre variantele iPhone 7 pregătite pentru acest an cu sistem dual-camera, lărgind opţiunile pentru captură foto-video disponibile utilizatorilor de iOS.
Ipoteza lansată de Ming-Chi Kuo, un analist cu bună reputaţie privind dezvăluiri legate de produsele Apple, vizează în special modelul iPhone 7 Plus, care ar urma să primească un ecran de 5.5” şi nu mai puţin de 3GB memorie RAM pentru procesarea imaginilor obţinute.
Potrivit informaţiilor disponibile în acest moment, iPhone 7 va păstra un design exterior foarte apropiat modelului actual, din care va lipsi însă conectorul pentru căşti, a cărui funcţionalitate va fi preluată de cel pentru alimentare prezent la partea de jos.
Astfel, îmbunătăţirile concentrate mai mult la partea de hardware vizează introducerea unui sistem dual camera, o antenă cu design modificat şi acelaşi Smart Connector observat deja la tabletele iPad Pro.