ASUS pregăteşte un headset VR realizat din materiale premium

30.05.2016
ASUS pregăteşte un headset VR realizat din materiale premium

Majoritatea companiilor producătoare de dispozitive mobile au şi câte un headset VR, sau oferă suport pentru astfel de dispozitive pe smartphone-urile din ofertă. ASUS a stat departe momentan de această tehnologie, promiţând însă că va prezenta ceva la Computex. Deşi conferinţa de presă a adus noi smartphone-uri, tablete, laptop-uri şi chiar un robot, headset-ul VR nu a fost prezentat în mod oficial.

ASUS VR a fost însă zărit după conferinţă, la standul ASUS, alături de dispozitivele din gama Zenfone 3. Acesta pare să fie un headset VR similar cu Gear VR de la Samsung, care va găzdui probabil Zenfone 3 şi/sau Zenfone 3 Deluxe. Acesta este echipat cu o suprafaţă tactilă pe partea din dreapta şi câteva butoane pentru controlul conţinutului şi interfeţei.

Cu ce iese în evidenţă acest model de headset faţă de altele de pe piaţă este sistemul de prindere, care este realizat din materiale premium. Acesta înlocuieşte bretelele elastice realizate din material textil, cu piele maronie, care aduce aminte de brăţările ceasurilor Zenwatch.

Este posibil ca această variantă de ASUS VR să fie un simplu prototip, urmând să vedem o versiune finală cândva în viitor. Având în vedere că acesta nu a fost menţionat pe scenă, planurile pentru realitate virtuală ale companiei ar putea fi încă într-un stadiu incipient. Cert este că produsul disponibil la standul ASUS pare a fi dintr-o gamă premium, pe care nu mulţi producători de dispozitive VR au avut curajul să intre încă.

Citeşte şi Transformer 3: răspunsul ASUS la seria de tablete Surface

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult