Modelul standard iPhone 7 va avea capacitate de stocare de 32 GB şi cel puţin 2 GB memorie RAM

31.05.2016
Modelul standard iPhone 7 va avea capacitate de stocare de 32 GB şi cel puţin 2 GB memorie RAM
Este timpul ca Apple să renunţe la smartphone-urile cu capacitate de stocare internă de 16 GB, un lucru neobişnuit pentru terminalele high-end de astăzi. Acest lucru se va întâmpla, în sfârşit, odată cu lansarea iPhone 7, potrivit unui cercetător de la IHS Technology. 
 
Kevin Wang a apelat la sursele sale din lanţul de furnizori Apple şi a aflat că, începând cu acest an, iPhone va avea capacitate de stocare standard de 32 GB şi cel puţin 2 GB memorie RAM. Trebuie precizat că 2 GB memorie RAM este deja standardul pe modelele iPhone 6s şi iPhone SE. 
 
Citeşte şi: ARM dezvoltă o nouă arhitectură de CPU şi GPU, special pentru aplicaţii VR
 
 
Capacitatea de stocare de doar 16 GB pentru modelele standard reprezintă unul dintre cele mai enervante lucruri pentru utilizatorii de iPhone. Asta în condiţiile în care modelele iPhone 6s şi iPhone SE sunt capabile să filmeze la calitate 4K, iar pe segmentul Android niciun smartphone vârf de gamă nu mai vine cu mai puţin de 32 GB memorie internă.
 
În rest, potrivit publicaţiei japoneze Nikkei, iPhone 7 va arăta aproape identic cu iPhone 6s şi va veni cu îmbunătăţiri minore, precum o cameră mai bună, rezistenţă la apă şi o autonomie mai ridicată a bateriei. 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult