Apple va permite doar ascunderea aplicaţiilor preinstalate din iOS 10, nu şi ştergerea lor

16.06.2016
Apple va permite doar ascunderea aplicaţiilor preinstalate din iOS 10, nu şi ştergerea lor

Una dintre veştile cel mai bine primite despre viitorul iOS 10 este că Apple va permite în sfârşit îndepărtarea aplicaţiilor native mai puţin folositoare utilizatorilor. Din păcate, lucrurile nu stau chiar aşa.

Cei care sperau să obţină şi ceva economie de spaţiu pentru dispozitivele cu memorie internă mai puţin generoasă vor fi dezamăgiţi, aplicaţiile bifate pentru îndepărtare fiind doar ascunse de pe ecranul principal, fără ca fişierele acestora să fie şterse definitiv. Ceva economie de spaţiu este totuşi realizată, însă doar prin îndepărtarea fişierelor temporare şi setările aplicaţiei respective. Fişierele binare reprezentând codul executabil al aplicaţiilor rămân neatinse.

În apărarea acestui mod de abordare, Apple precizează că aplicaţiile preinstalate ocupă mai puţin de 150MB din memoria dispozitivelor, îndepărtarea lor completă neputând avea o contribuţie prea mare la economisirea spaţiului de stocare. Acestea fiind spuse, restaurarea aplicaţiilor ascunse din Home Screen tot necesită descărcarea unor componente din App Store.

Chiar păstrate parţial în memoria dispozitivelor cu sistem iOS 10, aplicaţiile preinstalate bifate pentru a fi ascunse din Home Screen pot da unele complicaţii, descrise în pagina de suport Apple. Spre exemplu, încercarea de a ascunde aplicaţia Watch în timp ce aceasta este sincronizată cu un smartwatch va activa un mesaj solicitând întâi desincronizarea dispozitivului respectiv.

iOS 10 extinde funcţionalitatea 3D Touch. Oferă mai multă libertate dezvoltatorilor

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult