AOC prezintă AGON, un monitor premium pentru jocuri, cu ecran IPS şi tehnologie G-SYNC

16.06.2016
AOC prezintă AGON, un monitor premium pentru jocuri, cu ecran IPS şi tehnologie G-SYNC

AOC AGON AG271QG completează oferta AOC de monitoare adresate pasionaţilor de jocuri, punând la dispoziţie un ecran IPS cu rezoluţie 2560×1440 pixeli, capabil să funcţioneze cu o rată de actualizare a imaginii de până la 165 Hz.

AOC AGON AG271QG

Mulţumită tehnologiei NVIDIA G-SYNC, care sincronizează rata de reîmprospătare a ecranului cu cea a plăcii grafice, AOC AGON poate oferi o experienţă de joc fără efect motion blur, screen tearing sau display stutter. AOC a echipat monitorul AG271QG cu tehnologie IPS (AHVA), oferind o calitate a imaginii superioară ecranelor cu tehnologie TN, folosite în mod uzual la monitoarele pentru gaming.

Monitorul dispune de o sursă de lumină LED cu tehnologie Flicker-Free, care reduce disconfortul asupra ochilor şi externuarea, permiţând utilizatorilor să rămână concentraţi pentru mai mult timp asupra acţiunii din jocuri.

Monitorul AGON AG271QG vine echipat cu un suport regrabil AOC Ergo Dial, care permite ajustarea înălţimii cu o riglă gradată, ajutând păstrarea reglajelor preferate chiar şi după transportul într-o altă locaţie. Mai mult, gamerii pot modifica şi înclinarea monitorului AGON AG271QG după bunul plac.

Monitorul AOC AGON AG271QG, gândit special pentru cei mai entuziaşti gameri, va fi disponibil din iulie 2016 la preţul de 3575 de lei.

ASUS pregăteşte primul monitor 4K cu rată de refresh la 144 Hz
Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult