Xiaomi s-a transformat în scurt timp dintr-un producător de smartphone-uri şi alte dispozitive mobile într-o companie care poate face orice. Aceasta are activitate în multe domenii ale tehnologiei, de la televizoare inteligente, la roboţi de bucătărie, biciclete şi drone pentru filmare 4K. Cel mai nou produs al companiei, QiCycle Electric Folding Bike, este a doua bicicletă pentru oraş a companiei, care vine la pachet cu o tehnologie interesantă.
Bicicleta de la Xiaomi este echipată cu un motor electric la nivelul pedalelor, care uşurează efortul necesar pentru deplasare. Acesta oferă o autonomie de 45 de kilometri, de ajuns pentru măcar o zi de plimbare prin oraş. QiCycle integrează şi un ataşament inteligent cu display color, care se montează pe ghidon şi afişează informaţii precum distanţa parcursă, viteza de deplasare, coordonatele GPS, calorii arse şi multe altele.
Bicicleta QiCycle Electric Folding Bike cântăreşte 14,5 kilograme şi beneficiază de un schimbător de viteze Shimano, montat pe partea din spate. Cadrul este echipat cu un far în partea din spate şi un stop de culoare roşie în spate, care se aprinde noaptea şi atunci când este aplicată frâna.
Spre diferenţă de primul model QiCycle R1, care părea să fie mai mult un prototip listat în oferta magazinelor la un preţ echivalent cu 3.000 de dolari, QiCycle Electric Folding Bike este un produs finit, care intră pe piaţă la un preţ competitiv. Bicicleta va fi lansată în China foarte curând la preţul de 2.999 yuan, echivalent cu 455 dolari.
Citeşte şi LeEco Le Syvrac este o bicicletă inteligentă cu sistem de operare Android