Aceste căşti iau exact forma urechii în primele 60 de secunde de utilizare

27.06.2016
Iubitorii de muzică în mişcare găsesc destul de greu o pereche de căşti care să îi mulţumească. Cele care se poartă peste urechi pot creea disconfort în zilele călduroase de vară, iar cele in-ear nu stau aproape niciodată bine în urechi. O firmă susţine că a rezolvat această problemă.
 
Citeşte şi: Nimb, un smart ring prevăzut cu buton de panică
 
Revols sunt căşti in-ear personalizate create de startup-ul Revol Technologies. Acestea dispun de garnituri dintr-un material asemănător cu gelul, care ia forma urechii utilizatorului şi se întăresc după primele 60 de secunde de purtare. Procesul de ajustare se face prin intermediul unei aplicaţii pe care utilizatorul o instalează pe smartphone. Aplicaţia porneşte un proces de întărire a garniturilor cu ajutorul curentului electric. Materialul din care sunt realizate garniturile este unul secret. Totuşi, la 250 de dolari perechea, preţul acestor căşti nu este unul accesibil. 
 
 
„Urechile noastre sunt unice, la fel ca şi amprentele. Căştile personalizate sunt soluţia”, a declarat Daniel Blumer, directorul executiv al Revol Technologies.
 
Firma a fost fondată în 2014 de Blumer şi prietenul lui cel mai bun, Navi Cohen. Fondurile necesare pentru începerea producţiei de serie au fost strânse pe platforma de crowdfunding Kickstarter. Firma a strâns peste 2,5 milioane de dolari, fiind cea mai de succes campanie de crowdfunding realizată vreodată de o firmă din Canada. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult