Brexit va duce la creşterea preţului smartphone-ului OnePlus 3

30.06.2016
Brexit va duce la creşterea preţului smartphone-ului OnePlus 3
Victoria taberei Leave în referendumul Brexit ar putea forţa compania chineză OnePlus să mărească preţul celui mai nou model de smartphone din portofoliul său. Firma admite că există această posibilitate şi că este „una dintre alegerile grele” pe care va trebui să le facă. 
 
Până acum compania a mai mărit o singură dată preţurile smartphone-urilor sale, după ce euro a ajuns, la începutul lui 2015, la un nivel minim al ultimilor nouă ani în raport cu dolarul.
 
Citeşte şi: OnePlus 3 va primi un update care va corecta problemele semnalate de utilizatori
 
Marjele de profit ale OnePlus au fost mere subţiri, iar o liră mai slabă va forţa compania să ceară mai mulţi bani pentru telefoanele sale. Marea Britanie este o piaţă importantă pentru OnePlus, iar compania nu poate oferi OnePlus 3 cu preţ diferit doar în această ţară, aşa că, în cazul în care creşte, preţul va fi acelaşi pentru toţi clienţii. 
 
 
Cheltuielile companiei sunt în mare parte în dolari, o monedă care s-a apreciat semnificativ după Brexit în raport cu lira sterlină.
 
OnePlus îi încurajează pe cei care îşi doresc cel mai nou model de smartphone din portofoliul său să îl cumpere acum, când preţul încă nu a fost ridicat. Compania a promis că îi va anunţa pe clienţi cu câteva zile înainte să ia o decizie legată de preţ. 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult