Galaxy Note 7 ar putea fi lansat şi în variantă cu 4 GB RAM

11.07.2016
Galaxy Note 7 ar putea fi lansat şi în variantă cu 4 GB RAM

Galaxy Note 7 este subiectul cel mai fierbinte din industria dispozitivelor mobile, fiind probabil cea mai aşteptată lansare din a doua jumătate a anului 2016. Zvonurile despre dispozitiv sugerau în trecut că Samsung va integra mai multă memorie RAM faţă de seria Galaxy S7, însă cea mai recentă listare de pe Geekbench a unui smartphone care pare să fie noul phablet al companiei, spune exact contrariul: cel puţin o variantă de Galaxy Note 7 va fi livrată cu „doar” 4 GB.

Geekbench este una dintre cele mai populare aplicaţii pentru testarea performanţelor dispozitivelor mobile, iar baza sa de date este publică. Dispozitivele testate sunt adăugate automat în sistem, iar listarea pentru modelul Samsung SM-N930V descrie un dispozitiv cu 4 GB memorie RAM şi nu 6 GB cum ne aştepam în trecut. Cei care urmăresc aceste detalii pot spune cu certitudine că este vorba despre un nou dispozitiv note, întrucât modelele precedente erau listate drept SM-N910 (Note 4) şi SM-N920 (Note 5). V-ul din coada denumirii noului model sugerează că este realizat pentru operatorul de telefonie Verizon din Statele Unite ale Americii.

Pe lângă memoria RAM de 4 GB, listarea confirmă faptul că acest telefon va fi construit tot pe platforma Snapdragon 820 de la Qualcomm, cu patru nuclee şi că vine cu sistemul de operare Android 6.0.1 pre-instalat. Desigur, acest model ar putea fi o simplă variantă inferioară a noului Note 7, care să intre în oferta distribuitorilor la un preţ mai mic decât modelul de top. Aceasta ar fi prima dată când Samsung diferenţiază modele din gama Note prin hardware de performanţă diferită. Ultima dată au existat două dispozitive bazate pe aceeaşi platformă la debutul lui Note 4, când a fost lansată şi o variantă Note Edge cu display curbat pe o singură parte.

Citeşte şi Data de lansare pentru Galaxy Note 7, confirmată de Samsung prin anunţul unui eveniment surpriză?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult