Huawei anunţă honor 8, o alternativă din sticlă la flagship-ul P9

12.07.2016
Huawei anunţă honor 8, o alternativă din sticlă la flagship-ul P9

Huawei a lansat în China un nou model de smartphone premium, honor 8, care se apropie foarte mult în termeni de performanţă şi funcţii de flagship-ul companiei, P9. Acesta vine însă într-o carcasă diferită, cu un design mai rotunjit, dar fără software-ul pentru cameră realizat în parteneriat cu Leica, pe care l-am întâlnit pe telefonul lansat în urmă cu doar câteva luni. Preţul este însă foarte interesant, fiind sensibil mai scăzut decât în cazul lui P9.

Huawei honor 8 foloseşte acelaşi display de 5,2” cu rezoluţie Full HD ca în cazul modelului P9 de bază. Acesta este alăturat unui chipset HiSilicon Kirin 950, realizat în fabricile proprii, cu procesor octa-core la 2,3 GHz. Performanţa nu este cu mult sub Kirin 955 de pe P9, însă ar putea fi unul dintre motivele pentru care preţul lui honor 8 este mai mic. Utilizatorii vor putea alege între variante cu 3 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare sau 4 GB RAM şi 32 sau 64 GB stocare internă. O altă categorie la care cele două smartphone-uri sunt similare este sistemul foto, realizat cu aceiaşi doi senzori de 12 megapixeli (unul color şi unul monocrom), alăturate unui sistem de focalizare cu laser.

Cea mai mare diferenţă între honor 8 şi P9 este însă construcţia carcasei. În timp ce P9 foloseşte un design unibody din metal, honor 8 vine cu un corp realizat din sticlă 2.5D(curbată) pe ambele părţi, cu o ramă metalică de jur împrejur. Senzorul de amprentă de pe spate este poziţionat similar, însă nu mai este încadrat într-un pătrat rotunjit la colţuri, ci este în formă de cerc.

honor 8 va fi lansat în China pe 19 iulie la preţul de 300 de dolari pentru modelul cu 3 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare, 345 de dolari pentru 4 GB memorie RAM şi 32 GB spaţiu de stocare şi 370 de dolari pentru varianta de top, cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare. Toate variantele vor putea fi cumpărate în cinci variante de culoare, Sunrise Gold, Sapphire Blue, Sakura Pink, Midnight Black şi Pearl White. Nu a fost anunţată o lansare pentru Europa în acest moment, însă seria honor este de obicei vândută şi în afara Chinei. 

Citeşte şi Huawei P9: flagship din China cu ADN nemţesc [REVIEW]

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult