Guvernul SUA scoate la licitaţie monede virtuale Bitcoin în valoare de 1,6 milioane de dolari

09.08.2016
Guvernul SUA scoate la licitaţie monede virtuale Bitcoin în valoare de 1,6 milioane de dolari
Guvernul SUA a anunţat că va scoate la licitaţie monede virtuale Bitcoin în valoare de 1,6 milioane de dolari. Acestea au fost confiscate în diverse cazuri, printre care şi celebrul proces Silk Road. 
 
O licitaţie va fi ţinută pe 22 august, iar înregistrarea participanţilor se va face până pe 18 august. 

Potrivit Reuters, Marshal Service a confiscat monedele virtuale care vor fi scoase la licitaţie în nouă cazuri diferite. Cel mai cunoscut este dosarul Silk Road, care a dus la condamnarea lui Ross Ulbricht la închisoare pe viaţă pentru organizarea, în darknet, a unei pieţe online negre pentru droguri şi alte bunuri.

Doar 2,8 dintre monedele virtuale scoase la licitaţie sunt legate direct de Ulbrich, iar 1.294 provin de la dealerul de droguri Matthew Gillum. În total vor fi scoase la licitaţie 2.719 de bitcoin-uri. 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult