iPhone 7 pare să fie pregătit în patru versiuni de culoare, dintre care nu putea lipsi tocmai modelul „Gold”, alegerea preferată a cumpărătorilor în pieţele asiatice.
Menţionat în mai multe zvonuri recente, modelul iPhone 7 Gold şi varianta iPhone 7 Plus Gold cu sistem dual-camera pot fi admirate într-o primă serie de imagini detaliate, expunând noul design de antenă modelat după conturul carcasei şi finisajul din metal şlefuit.
Comparat exemplarelor surprinse într-un clip anterior, noile machete iPhone 7 nu includ cei trei pini aurii pe spatele carcasei, delimitând ce părea a fi portul pentru accesorii, însă asta nu pune neapărat la îndoială autenticitatea elementelor de carcasă. Designul fără conector pentru căşti poate fi observat la ambele variante iPhone, confirmând aşteptările de până acum.
Potrivit dezvăluirilor făcute pe un website din Cehia, între cele patru modele iPhone 7 se numără şi o variantă într-o nuanţă de albastru-închis. Ceva mai târziu de luna viitoare, familia de telefoane iPhone 7 ar putea fi completată şi cu un model premium, oferit într-o carcasă acoperită cu suprafeţe din sticlă.
Venind în sprijinul acestei ipoteze, un raport apărut în publicaţia japoneză Nikkei dezvăluie cum gigantul Foxconn a petrecut mai mult de un an perfecţionând tehnologii pentru fabricarea carcaselor din sticlă, anticipând o schimbare majoră în designul telefoanelor iPhone nu mai târziu de anul 2017. Tot atunci, Foxconn ar urma să facă trecerea la ecrane OLED, produse în fabricile proprii la un nivel de calitate adecvat folosirii cu viitoare modele iPhone.