iMan Victor, un smartphone cu finisaje „de lux” la preţ accesibil

26.08.2016
iMan Victor, un smartphone cu finisaje „de lux” la preţ accesibil

Oferta de telefoane cu Android propuse de producători asiatici mai mult sau mai puţin anonimi în pieţele internaţionale continuă să uimească prin diversitate şi preţurile incomparabil mai mici decât cele practicate de brandurile consacrate.

iMan Victor

Punând accentul pe obţinerea unui aspect premium, iMan Victor vine cu un design vădit inspirat de produsele celor de la Vertu, cum este şi modelul Constellation, adresat unui public exclusivist, dispus să plătească sume începând de la 10000 dolari pentru a-şi asorta telefonul Android cu bordul autoturismului Bentley proprietate personală.

Un fel de Vertu pentru „săraci”, iMan Victor va putea fi obţinut cu numai 250 dolari, din păcate fără pachetul de servicii Concierge şi acces la propriul asistent personal, gata să răspundă oricărei solicitări. Ne alegem însă cu suprafeţe acoperite cu piele, ornamente metalice cu aspect de platină şi un design exterior care să să întoarcă destule priviri.

La interiorul carcasei cu certificare IP67, protejată împotriva pătrunderii de apă si praf, găsim însă o configuraţie tipică telefoanelor accesibile bazate pe Android: chipset Helio P10 (MT6755) cu CPU octa-core şi suport pentru conexiuni de internet mobil la viteze 4G, 3 GB memorie RAM şi 32 GB memorie internă, senzor de amprente, respectiv o cameră foto de 13 MP cu performanţe rezonabile, bazată pe senzorul IMX214 produs de Sony.

iMan Victor

Smartphone-ul iMan Victor va putea fi comandat din oferta magazinelor online de profil originare din China, începând cu luna septembrie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult