Noile funcţii software ale lui LG V20 prezentate într-un clip oficial

29.08.2016
Noile funcţii software ale lui LG V20 prezentate într-un clip oficial

LG pare să nu mai aibă răbdare până când va prezenta noul phablet V20 în cadrul unui eveniment de presă oficial. Un nou clip publicat pe contul de Twitter oficial al LG prezintă cele mai noi funcţii din Android 7.0 Nougat, pe care smartphone-ul le va integra încă din prima zi. Acesta va fi primul smartphone care va veni cu acest sistem de operare instalat din fabrică, chiar înaintea noilor dispozitive Nexus.

Clipul lansat de LG nu oferă imagini cu designul exterior al telefonului şi nici măcar nu ne prezintă adevărata interfaţă a acestuia. Pe un fundal filmat cu camera telefonului într-o bucătărie, sunt prezentate noi funcţii de multitasking care vor simplifica experienţa de utilizare. Prima dintre ele posibilitatea de a răspunde la mesaje fără a deschide aplicaţia, direct din notificări, care este posibilă printr-o glisare de sus în jos. Clipurile video vor putea fi afişate peste alte aplicaţii, pentru a nu fi necesară oprirea lor atunci când doreşti să verifici alt conţinut.

 

 

Nu în ultimul rând, Android 7.0 oferă posibilitatea de a trece rapid între cele mai recente două aplicaţii, iar funcţia de a împărţi ecranul în două este acum o funcţie nativă din Android, fără a fi dependentă de modificările aduse de LG la sistemul de operare cu LG UX. De asemenea, setările rapide din centrul de notificări vor putea fi reorganizate cu gesturi naturale drag & drop, iar textul dintr-o aplicaţie poate fi trimis uşor către altă aplicaţie fără a fi nevoie de copy & paste.

Acum că ştim cam totul despre LG V20, de la specificaţii tehnice, la design şi chiar capabilităţi software, tot ce rămâne de făcut este să aşteptăm lansarea telefonului, care va avea loc săptămâna viitaore.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult