După ce două smartphone-uri Galaxy Note7 au luat foc recent în timp ce erau încărcate la priză, Samsung a decis să suspende livrările către operatorii din Coreea de Sud pentru a efectua noi teste de calitate. Se pare că problema o reprezintă bateriile.
Lăudat de mulţi experţi pentru design şi caracteristicile tehnice impresionante, Galaxy Note7 ar putea deveni un coşmar pentru Samsung dacă acest tip de incidente se înmulţesc. Terminalul a fost lansat deja cu întârziere pe anumite pieţe, din cauza cererii foarte mari, care depăşeşte oferta.
Ca urmare a acestor incidente Samsung a pierdut aproximativ 7 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră.
Scandalul a izbucnit într-un moment nepotrivit pentru Samsung. Apple se pregăteşte să lanseze iPhone 7 şi iPhone 7 Plus pe 7 septembrie, iar mulţi dintre cei care doreau să achiziţioneze un Note7 ar putea opta pentru modelul rival, din cauza problemelor de calitate ale phablet-ului produs de asiatici.
Potrivit unor surse din Coreea de Sud, Samsung nu va înlocui telefoanele cu probleme cu unele noi, ci va rechema în service unităţile Galaxy Note7 care includ baterii care prezintă risc de incendiu şi le va schimba acumulatorii.