Cu trei zile înainte de lansarea oficială a iPhone 7, analistul Ming-chi Kuo de la KGI Securities oferă, într-o notă către clienţi, o mulţime de detalii despre noile smartphone-uri ale companiei americane.
Multe dintre caracteristicile tehnice prezentate sunt cunoscute deja, dar sunt şi detalii pe care le aflăm în premieră.
Iată ce detalii a aflat Kuo despre iPhone 7 şi iPhone 7 Plus:
– Terminalele vor fi disponibile în cinci culori: rose gold, gold, silver, dark black şi piano black (cu suprafaţă lucioasă). Dispare opţiunea space gray, care este înlocuită cu dark black. Opţiunea piano black va fi disponibilă pentru modelele cu capacitate de stocare mare.
– Capacitatea de stocare standard va fi de 32 GB. Vor mai fi disponibile versiuni iPhone 7 cu 128 GB şi 256 GB.
– iPhone 7 Plus va avea 3 GB memorie RAM pentru a susţine sistemul de camere mai puternic, iar iPhone 7 va rămâne la 2 GB.
– Sistemul dual-camera de pe iPhone 7 Plus va dispune de doi senzori de 12 MP. Tehnologia va permite mutarea focusului într-o imagine după ce a fost făcută.
– iPhone 7 va fi rezistent la apă (standard IPX7).
– Dispare jack-ul audio. În cutie vor fi disponibile căşti EarPod şi un adaptor din Lightning în jack de 3,5 mm.
– Procesorul Apple A10 va avea o frecvenţă de 2,4-2,5 GHz, faţă de 1,85 GHz în cazul Apple A9. Procesorul este produs de TSMC.
– Difuzorul pentru convorbiri va funcţiona ca şi difuzor normal, oferind, împreună cu cel principal poziţionat pe marginea de jos, sunet stereo atunci când telefonul este ţinut în poziţie landscape.