Apple a listat din greşeală iPhone 7 şi 7 Plus pe magazinul său online

07.09.2016
Apple a listat din greşeală iPhone 7 şi 7 Plus pe magazinul său online
După multe luni de zvonuri şi speculaţii, a venit momentul să vedem în mod oficial noul iPhone 7. Apple va anunţa telefonul în cadrul unui eveniment de presă care va fi ţinut în San Francisco în această seară (la ora 20 a României), însă cineva din echipa internă a companiei din Hong Kong s-a grăbit şi a lăsat pentru câteva minute pe magazinul onlinne oficial listări pentru accesorii compatibile cu noul iPhone 7.
 
 
Aceasta este prima dată când vedem o listare oficială pentru numele „iPhone 7”. Până în prezent, toţi cei care s-au referit la noile telefoane Apple cu acest nume doar au presupus că acesta va fi folosit de Apple, având în vedere lansările din trecut. Această scăpare confirmă însă un alt zvon din ultimele câteva săptămâni. Se pare că versiunea „Pro” a lui iPhone 7 nu va fi lansată odată cu cele două modele obişnuite, ci probabil că va întârzia până anul viitor în primăvară, sau chiar până peste un an, la momentul lansării următoarei generaţii.
 

 

 
Din păcate, această scăpare nu a reuşit să aducă şi alte detalii despre ceea ce vom vedea în această seară. Utilizatorul Jaspergreenham de pe reddit a reuşit să facă o captură de ecran în momentul în care a observat listările pentru iPhone 7 şi 7 Plus, dar înainte să poată naviga pe respectivele pagini, acestea au fost scoase de către Apple.
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult