Facebook şi Twitter îşi unesc forţele pentru a opri propagarea de ştiri false

14.09.2016
Facebook şi Twitter îşi unesc forţele pentru a opri propagarea de ştiri false
Două dintre cele mai mari reţele de socializare online din lume, Facebook şi Twitter, şi-au unit forţele cu cele ale unor publicaţii renumite, precum New York Times şi Washington Post, pentru a îmbunătăţi calitatea informaţiilor care se propagă online. Grupul va lupta împotriva ştirilor false şi dezinformării, dar nu a oferit detalii despre modalităţile prin care va face acest lucru.

Organizaţia se numeşte First Draft Coalition şi este o iniţiativă a Alphabet, compania-mamă a Google. În cadrul acesteia va fi lansată o platformă al cărei scop va fi verificarea surselor de informaţie discutabile. 

 
Pentru cele două reşele de socializare, ştirile false reprezintă o problemă majoră. De exemplu, luna trecută a apărut în secţiunea Trending de pe Facebook o ştire despre faptul că vedeta Fox News Megyn Kelly ar fi o susţinătoare secretă a candidatei Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din SUA, Hillary Clinton. Informaţia s-a dovedit a fi falsă. 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult