Cererea pentru Galaxy Note7, vârful de gamă Samsung trecut prin incidente neplăcute care au implicat incendii şi explozii, este în continuare mare. Compania a reluat vânzările pentru acest model în ţara de origine şi a vândut 30.000 de unităţi în primele două zile de disponibilitate. După standardele pieţei, cifra este impresionantă.
Noile unităţi Galaxy Note7 se diferenţiază de cele cu probleme prin prezenţa literei „S” (de la „Safe”) pe cutie şi prezenţa unui indicator de culoare verde pentru baterie în status bar.
În SUA, telefonul a reintrat în oferta operatorilor Sprint şi Verizon, urmând ca din 28 octombrie să fie disponibil din nou şi în Europa.
Potivit unor estimări, costurile pe care Samsung le va suporta cu înlocuirea unităţilor Note7 care prezentau riscuri s-ar putea ridica la 1 miliard de dolari. Totuşi, publicaţia sud-coreeană Korea Herald notează că Samsung va înregistra un profit net de 6,79 miliarde de dolari în cel de-al treilea trimestru al acestui an, în scădere cu doar 6% comparativ cu perioada similară din 2015. Veniturile vor fi, conform sursei citate, de 45 miliarde de dolari, peste cele consemnate în trimestrul anterior.