Elephone S7, un S7 edge chinezesc la un sfert din preţul versiunii originale

20.10.2016
Elephone S7, un S7 edge chinezesc la un sfert din preţul versiunii originale

Copie la indigo după smartphone-ul Samsung Galaxy S7 Edge, Elephone S7 a fost lansat oficial în trei configuraţii, ambele cu preţ substanţial mai ieftin decât al rivalului său.

Prevăzut cu ecran curbat pe ambele laturi şi carcasă din sticlă, Elephone S7 diferă la interior prin folosirea unei configuraţii mai puţin ambiţioasă dar cu un nivel de performanţă competitiv. Cu un preţ începând de 150 dolari, modelul entry-level vine cu 2GB memorie RAM şi 16 GB memorie internă. Versiunea mid-range face saltul la 3GB RAM/32 GB ROM, păstrând însă un preţ rezonabil de 180 dolari. Vârful de gamă Elephone primeşte însă 4GB memorie RAM şi 64 GB memorie internă, la un cost de 210 dolari.

Indiferent de versiunea aleasă, Elephone S7 vine echipat cu chipsetul Mediatek Helio X20, oferind CPU deca-core la 2.1GHz. Piesa de rezistenţă este însă ecranul Full HD de 5.5”, protejat sub un scut din sticlă cu margini curbate. Reţeta este completată cu o cameră foto de 13MP, cameră frontală de 5 MP, senzor de amprente integrat cu tasta Home, suport dual-SIM şi conectivitate 4G LTE.

Elephone S7 este livrat cu versiunea Android 6.0 şi promisiunea actualizării la ediţia Android 7.0, nu mai târziu de finalul lunii noiembrie.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult