Apple a publicat rezultatele financiare pentru cel de-al patrulea trimestru fiscal şi pentru întreg anul, iar acestea au fost în declin pentru prima dată în ultimii 15 ani.
Compania a înregistrat în anul fiscal care tocmai s-a încheiat în septembrie venituri de 216 miliarde de dolari, în scădere faţă de 2015, când a consemnat vânzări de 234 miliarde de dolari.
Motivul pentru declin îl reprezintă vânzările mai slabe pentru smartphone-ul iPhone, care au fost cu 18 miliarde de dolari mai mici în ultimul an comparativ cu cel precedent.
Modelul iPhone 7 Plus a înregistrat o cerere mare din partea clienţilor, în special datorită sistemului dual-camera cu care este echipat, însă varianta standard iPhone 7 nu se descurcă la fel de bine. Asta deoarece designul este aproape identic cu cel al modelelor anterioare iPhone 6s şi iPhone 6, iar terminalul nu dispune de caracteristici noi revoluţionare.
Rezultatele au fost influenţate negativ şi de performanţele salbe ale ceasului inteligent Apple Watch. Potrivit firmei de cercetare a pieţei IDC, compania a livrat în ultimele trei luni 1,1 milioane de ceasuri către magazine, o scădere de 71,6% faţă de perioada similară a anului trecut.
Analiştii estimează că veniturile Apple vor reveni pe creştere anul viitor, după ce compania va lansa un iPhone cu design nou.
You will find more statistics at Statista