LG şi Apple prezintă monitoarele profesionale UltraFine cu rezoluţii 4K şi 5K

31.10.2016
LG şi Apple prezintă monitoarele profesionale UltraFine cu rezoluţii 4K şi 5K

Monitoarele Cinema Display şi Thunderbolt Display de la Apple au fost apreciate la momentul apariţiei în special de către utilizatorii care foloseau aplicaţii de creaţie, întrucât erau bine calibrate şi funcţionau fără bătăi de cap cu computerele produse de companie. Deşi era aşteptată lansarea unei noi generaţii de Tunderbolt Display cu rezoluţie 4K sau 5K, compania a prezentat în cadrul evenimentului dedicat noilor Macbook-uri două modele LG din seria UltraFine cu rezoluţii înalte şi profile de culori avansate.

Cele două modele se numesc LG UltraFine 21.5 şi Ultrafine 27, cifra din urmă reprezentând diagonala măsurată în inch a acestora. Totuşi, diferenţele între aceste modele sunt puţin mai mari decât pare la prima vedere, fiecare fiind echipat cu panouri de rezoluţie diferită şi fiind conectate pe standarde diferite, chiar dacă mufa este USB Type-C în ambele situaţii.

Modelul LG UltraFine 21.5 este modelul de bază, echipat cu un ecran „4K” cu 4096 x 2304 pixeli. Practic, este vorba despre un monitor 16:10, cu panou IPS care afişează culori pe 8 biţi şi care oferă un gamut de culoare compatibil cu standardul P3. Conexiunea la computer se face prin intermediul unui USB Type-C standard.

Pentru UltraFine 27, LG a decis să integreze un panou mult mai avansat, cu rezoluţie 5K (5120 x 2880 pixeli), cu 1,07 miliarde de culori (10-bit) şi conectare la computere echipate cu Thunderbolt 3. Spre diferenţă de UltraFine 21.5, cel mare vine şi cu un webcam integrat. Chiar dacă mufa USB Type-C este aceeaşi între cele două modele, UltraFine 27 nu funcţionează atunci când este conectat la un USB obişnuit.

Ambele modele vin cu boxe stereo, hub-uri USB Type-C cu trei intrări, au o rată de împrospătare de 60 Hz şi luminozitate de 500 cd/m2. Preţul pentru este în ton cu cel al concurenţei, UltraFine 21.5 fiind listat la 699 dolari pe site-ul Apple, în timp ce UltraFine 27 porneşte de la 1299 dolari. Monitorul mic va fi livrat în luna noiembrie, iar cel mare va ajunge pe piaţă abia în decembrie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult