Utilizatorii de Samsung Galaxy S7 din Coreea de Sud pot descărca o versiune Beta de Android 7.0 Nougat dedicată acestor modele. Din clipurile şi imaginile apărute până acum pe internet se pare că gigantul asiatic nu a modificat prea mult sistemul de operare dezvoltat de Google.
Acesta este un lucru bun, deoarece puţine modificări ar putea însemna că sistemul de operare va fi oferit pe mai multe modele de smartphone-uri din portofoliul companiei, printre care şi gama Galaxy S6.
Nici interfaţa Grace UX, care a debutat pe Galaxy Note7, nu a suferit modificări uşor sesizabile. Cei de la Sammobile au realizat clipuri video în care putem vedea cum arată Android 7.0 pe Galaxy S7 şi galaxy S7 edge.