La fel ca în multe alte oraşe afectate grav de criza economică recentă, în Detroit sunt foarte mulţi oameni fără adăpost, care trăiesc pe străzi. Potrivit unor estimări, 86.000 de persoane din marele centru auto american nu au un acoperiş deasupra capului. Organizaţiile non-profit fac tot felul de lucruri pentru a-i ajuta, dar uneori cele mai simple idei au un impact imediat.
Organizaţia Empowerment Plan a lansat jacheta de iarnă impermeabilă EMPWR, care se poate transforma în sac de dormit. Aceasta este realizată din multe meteriale reciclate obţinute de la fabricile auto din Detroit. Fiecare jachetă costă 100 de dolari (forţa de muncă plus materialele).
EMPWR a fost inventată de Veronika Scott, care a propus şi angajarea părinţilor singuri din oraş în fabrica care produce haina.
În acest moment, Empowerment Plan a oferit gratuit peste 15.000 de jachete pe tot teritoriul SUA.