CyanogenMod 14.1, disponibil pentru telefoane Galaxy S3, Nexus 5 şi alte dispozitive

05.12.2016
CyanogenMod 14.1, disponibil pentru telefoane Galaxy S3, Nexus 5 şi alte dispozitive

Anunţată în data de 8 noiembrie pentru doar câteva modele smartphone, distribuţia CyanogenMod 14.1 (bazată pe Android 7.1) este disponibilă acum şi pentru alte dispozitive foarte populare.

Apărând mai întâi ca şi build-uri „nightly” experimentale, CyanogenMod 14.1 poate fi instalat chiar şi pe dispozitive excluse de pe lista de compatibilitate cu Android 7.1, cum ar fi Samsung Galaxy S3 din anul 2012 şi Google Nexus 5 din anul 2013.

Pe lista dispozitivelor suportate se mai numără smartphone-ul Nextbit Robin, Motorola Moto X Pure Edition (2015), seriile Oppo R5/ R5s şi Oppo R7/R7 Plus, cât şi tableta LG G Pad 7 LTE.

CyanogenMod 14.1 este un ROM Android neoficial, promiţând o experienţă similară versiunii Android Nougat. Prezenţa etichetei „nightly” semnalează însă stadiul de build experimental, afectat de posibile bug-uri software sau cu funcţii lipsă/nefuncţionale. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult