În cazul în care credeaţi că doar Lamborghini realizează boxe din piese de maşini, se pare că şi Porsche face produse similare. Divizia Porsche Design a realizat un soundbar de performanţă înaltă numit 911 Soundbar, care foloseşte de asemenea ţeava de eşapament a unui Porsche 911 GT3, una dintre cele mai puternice maşini ale producătorului german. Spre diferenţă de Ixoost EsaVox, preţul acestei boxe este ceva mai accesibil, însă deloc adresat publicului larg.
Vorbim astfel despre un soundbar cu o bază destul de obişnuită, care are ataşat în partea de sus cele două ţevi de evacuare ale bolidului de 175.000 de dolari. La capitolul design, 911 Soundbar nu excelează şi nici măcar nu se apropie de boxa cu branding Lamborghini, fiind mai degrabă potrivit pentru instalarea într-un service auto decât într-o cameră de zi în centrul unui sistem de entertainment.
Performanţa este însă de top, fiind echipat cu două difuzoare şi un subwoofer pentru sunet 2.1, conectivitate Bluetooth AptX şi putere totală de 200 W. Cum ziceam anterior, preţul este ceva mai mic decât în cazul boxei Lamborghini, însă tot destul de mare pentru a cumpăra o maşină, de data aceasta second hand. Fanii Porsche pot cumpăra sistemul audio Porsche Design 911 Soundbar la preţul de 3,500 de dolari. Desigur, compania probabil că nu se aşteaptă să vândă foarte multe bucăţi ale acestui model.