Facebook se pregăteşte de lansarea serviciului Payments şi în Europa. Compania a primit licenţă din partea Băncii Centrale din Irlanda pentru a putea efectua transferuri bancare electronice prin intermediul serviciilor sale. Întrucât în Statele Unite deja pot fi trimişi bani prin intermediul Facebook Messenger între utilizatorii din regiune, această capabilitate va fi pornită în curând şi în Europa, însă funcţionalitatea va putea asigura transferuri doar între utilizatori din zona Euro.
Licenţa a fost acordată pe data de 24 octombrie, iar procesul de aprobare a durat 90 de zile, după regulile Băncii Centrale din Irlanda. Facebook a comentat pe baza descoperirilor celor de la TechCrunch, confirmând aceste informaţii şi dezvăluind modul în care se pregăteşte să implementeze plăţile online prin intermediul Facebook şi Facebook Messenger.
Pe lângă posibilitatea utilizatorilor din Uniunea Europeană de a-şi trimite bani prin intermediul Facebook Messenger, asemeni celor din Statele Unite ale Americii, compania poate acum să asigure funcţionalitatea de donaţii către cauze caritabile prin intermediul reţelei de socializare. Aceste organizaţii care primesc banii trebuie de asemenea să fie înregistrate pe teritoriul Uniunii Europene.
Momentan nu a fost confirmată o dată la care aceste funcţii vor fi disponibile, însă cu siguranţă implementarea nu va dura foarte mult, întrucât aceasta există deja de multă vreme în alte regiuni. Probabil că după o scurtă perioadă de testare, în care probabil că ar trebui verificată funcţionalitatea de schimb al monedelor, întrucât multe ţări europene încă au monedă proprie, vom avea cu toţii acces la aceste capabilităţi noi.