Roboţii şi inteligenţa artificială vor fi responsabili pentru dispariţia a milioane de locuri de muncă, potrivit experţilor. În Japonia au apărut deja roboţi capabili să instaleze folii de protecţie pentru ecranele telefoanelor mai bine decât oamenii, iar un miliardar spune că meseria de şofer va fi prima care va dispărea peste câţiva ani deoarece va fi înlocuită cu sistemele autopilot de pe maşinile inteligente. Se pare că şi actorii de filme pentru adulţi vor rămâne şomeri.
Experţii cred că în viitorul apropiat aceştia vor fi înlocuiţi de persoane virtuale, generate de programe software speciale. Actorii virtuali vor fi atât de bine realizaţi încât se va vedea cu greu diferenţa. Noile tehnologii vor reduce semnificativ costurile companiilor care produc conţinut pentru adulţi. „Un om nu va fi capabil să concureze în această lume”, a declarat futurologul Dr. Ian Pearson, care a realizat un raport pentru compania Bondara. În bordeluri vor exista în continuare oameni, deoarece există o conexiune emoţională care nu poate fi înlocuită de maşini, dar nu vom mai avea nevoie de actori de filme pentru adulţi, potrivit lui.
Pearson estimează că până în 2050 oamenii vor face mai mult sex cu roboţi şi alte dispozitive pentru sex decât cu alte persoane. „La început o mulţime de oameni vor fi rezervaţi când va veni vorba de sexul cu roboţi, dar, pe măsură ce se obişnuiesc cu ei, acest lucru se va schimba”, a spus Ian Pearson.
El estimează că până în 2035, majoritatea oamenilor vor deţine jucării sexuale care pot fi folosite împreună cu dispozitivele pentru realitate virtuală.
Şi Elon Musk, miliardarul care conduce compania Tesla şi este co-fondatorul companiei spaţiale SpaceX, crede că oamenii vor trebui să se schimbe pentru a putea concura cu roboţii în viitor. Potrivit lui, oamenii vor fi nevoiţi să devină cyborgi.
Pe măsură ce sistemele de inteligenţă artificială se dezvoltă, oamenii vor trebui să compenseze slăbiciunile biologice pe care le au prin integrarea de computere în propriile creiere, a declarat Musk la World Government Summit în Dubai. Astfel, ei vor beneficia de o putere de procesare mai ridicată şi vor putea concura mai bine cu roboţii în competiţia pentru locurile de muncă. P
Două companii, CamSoda şi Holodexx, au anunţat deja servicii prin care actorii ajung direct acasă la utilizatori prin intermediul unor dispozitive care proiectează holograme.
Clipurile „Holo-Cam” de la CamSoda vor fi filmate într-un studio special, iar utilizatorii vor putea vedea conţinutul folosind nişte piramide care funcţionează cu computere desktop, telefoane sau tablete.