Gaming-ul pe PC-uri este într-o creştere rapidă în ultimii câţiva ani, însă nu toţi utilizatorii au timpul necesar pentru a invăţa cum se construieşte un sistem de la zero. Producătorii de componente aduc din când în când soluţii „la cheie”, precum seria G20 de la ASUS, însă acestea sunt de obicei mai scumpe decât sistemele realizate din componente de la raft. O soluţie de mijloc este cumpărarea unui PC obişnuit pre-configurat, însă majoritatea celor din magazine includ componente de slabă calitate şi vin de asemenea cu un preţ ridicat. Black Aquila v4 încearcă însă să contrazică această „regulă”, fiind echipat cu componente de top şi un preţ foarte bun având în vedere performanţa oferită
Black Aquila v4 este un sistem pre-configurat de PC Garage, care include exclusiv componente disponibile la raft. Cei care se pricep în a construi un computer îşi pot face unul identic acasă, în cazul în care cumpără componentele separat, deci nu vom vorbi prea mult despre design şi modul în care este asamblat, ci vom prezenta fiecare componentă în parte.
Carcasa sistemului este Corsair Carbide SPEC-Alpha în versiunea white-red, o alegere interesantă, având în vedere numele „Black Aquila”. Aceasta este echipată cu trei ventilatoare iluminate cu LED-uri de culoare roşie (două în faţă şi unul în spate), care asigură un airflow foarte bun. PC Garage a decorat carcasa şi cu LED-urile RGB Deepcool 350, iar panoul frontal oferă acces la două port-uri USB 3.0, jack-uri de 3,5 mm pentru căşti şi microfon, cât şi un potenţiometru cu trei setări (low, mid, high) pentru turaţia ventilatoarelor din carcasă.
Din lateral, carcasa seamănă cu vehiculuil Jawa Sandcrawler din seria Star Wars, lucru care ar trebui să îi bucure pe fanii celebrei serii de filme. Panoul din stânga, care oferă acces la componente are şi un geam din plastic, care oferă o privire de ansamblu asupra componentelor din interior, iar LED-urile iluminează interiorul.
Sistemul este realizat folosind componente ASUS, astfel placa de bază Strix H270F GAMING este alăturată unei plăci video STRIX GeForce GTX1070 cu sistemul de răcire DirectCU III. Procesorul ales pentru această configuraţie este Intel Core i7-7700, versiunea de bază, fără posibilitate de overclocking (capabilitate rezervată doar vârfului de gamă din „familia” de procesoare Kaby Lake), care a fost pus lângă 16 GB (2 x 8 GB) de memorie RAM DDR4 la 2133 MHz de la HyperX (modelul Fury Black).
În cele din urmă, Black Aquila v4 integrează un SSD HyperX Fury de 240 GB şi un HDD Western Digital Blue de 1 TB cu 7200 rpm. Procesorul este răcit de un cooler mid-range, un Zalman CNPS10X Optima care ţine procesorul la temperaturi mai joase decât cel stoc, inclus în pachetul normal. Deşi acesta n-ar fi recomandat în mod normal pentru un i7-7700K cumpărat în special pentru overclocking, pentru 7700 îşi face treaba fără probleme.
Totul este astfel alimentat de o sursă Super Flower de 550W cu eficienţă de 91% şi certificare 80+ Silver, o soluţie de buget, în general, dar care nu va întâmpina probleme în cazul sistemului de faţă. Având în vedere faptul că nu vorbim despre un PC care poate fi supratactat, consumul de energie va sta tot timpul sub puterea maximă a sursei.
Sistemul Black Aqula v4 pare să fie foarte bine echilibrat din toate punctele de vedere. Avem de a face cu un procesor puternic, care poate asigura performanţă ridicată atât în jocuri, cât şi în aplicaţii solicitante, precum software profesional de editare video. Fiind însă vorba despre un sistem pentru gaming, acesta poate asigura o performanţă foarte bună chiar şi atunci când sunt pornite soluţii de streaming (OBS, Xsplit), însă în titlurile care folosesc mai multe nuclee (i7-7700 beneficiază de 4 nuclee şi 8 fire de execuţie) este recomandată procesarea fie pe codecul plăcii video (NVENC) sau chiar cel Intel (QuickSync). Procesarea brută a unui stream video pe procesor în rezoluţii mari în timpul unei sesiuni de joc (streaming la 1080p cu 60 de cadre pe secundă) ar putea să afecteze atât calitatea semnalului video transmis, cât şi experienţa de joc.
Din fericire, există şi soluţii mai elegante de streaming, care pot oferi o experienţă plăcută oricărui gamer. Cea mai simplă dintre acestea este funcţia Share oferită de NVIDIA la pachet cu software-ul GeForce Experience. Întrucât vorbim despre un sistem echipat cu un GTX 1070 cu overclocking din fabrică (seria STRIX de la ASUS se numără printre cele mai performante de pe piaţă), streamingul la rezoluţie înaltă prin NVIDIA Share nu ar trebui să afecteze în vreun fel experienţa de joc în rezoluţie Full HD.
Desigur, GTX 1070 este un cip grafic foarte puternic pentru rezoluţia Full HD, iar cei care nu au pretenţia de a face streaming în timp ce se joacă vor putea urca lejer până la QHD (2560 x 1440 pixeli). Din păcate însă, trecerea la 4K afectează mult prea mult performanţa şi ar fi nevoie de compromisuri prea mari pe partea de calitate grafică pentru a putea rula în condiţii optime.
SSD-ul de 240 GB este foarte bine ales, întrucât oferă destul spaţiu pentru sistemul de operare şi aplicaţiile uzuale, însă are şi loc pentru câteva jocuri. În cazul în care jucaţi des două sau trei jocuri de dimensiuni nu foarte mari, probabil că stocarea lor pe SSD ar fi indicată, întrucât timpii de încărcare ar putea fi drastic reduşi. Performanţa propriu-zisa însă ar putea să nu fie afectată de stocarea pe SSD, acest lucru fiind condiţionat de modul în care motorul grafic gestionează încărcarea nivelurilor în fundal. Desigur, HDD-ul de 1 TB este potrivit pentru stocarea de multe jocuri noi (care de multe ori depăşesc 50 GB), cât şi pentru alte fişiere personale precum fotografii, clipuri video sau documente. Din fericire, vorbim despre un HDD cu viteză de 7200 rpm, care asigură viteză de acces rapidă.
În timp ce coolerul de pe procesor şi cele trei de pe placa video sunt silenţioase (ba chiar cele de pe placa video nici nu pornesc decât în jocuri), cele trei coolere de pe carcasă pot fi destul de zgomotoase pe setarea înaltă. În funcţie de temperatura ambientală, probabil că utilizarea lor la turaţie maximă nici nu este necesară, nivelurile low şi medium de pe potenţiometrul de turaţie fiind mai mult decât de ajuns pentru orice utilizator obişnuit care nu are peste 25 de grade Celsius în camera în care se joacă. Pentru cei mai sensibili la zgomotul produs de PC, în special în idle, setarea minimă este chiar recomandată.
Nu necesită asamblare
Lumini RGB
Componente de calitate
Coolerele de pe carcasa sunt cam zgomotoase la turaţie maximă
Procesorul are multiplicator blocat