Tesla a întrecut Ford ca valoare de piaţă pe bursă, după ce acţiunile producătorului de maşini electrice au crescut cu 7%, la finalul şedinţei de tranzacţionare de luni, scrie BBC News online.
La sfârşitul şedinţei de tranzacţionare, Tesla avea o valoare de piaţă de 49 de miliarde de dolari, comparativ cu 46 de miliarde de dolari, valoarea Ford. În acest moment valoarea producătorului de automobile electrice este de 53 de miliarde de dolari.
Acţiunile Tesla au crescut luni, după ce compania a anunţat livrări record de maşini în primele trei luni din anul acesta. Compania a livrat peste 25.000 de maşini în primul trimestru din 2017, cu 70% mai mult faţă de acelaşi trimestru din anul trecut.
Chiar dacă vânzările Tesla cresc rapid, acestea reprezintă doar o fracţiune din vânzările Ford, firmă care a vândut 6,7 milioane de maşini, în 2016. În schimb, Tesla a livrat 76.000 de maşini electrice, anul trecut.
În primul trimestru din 2017, Tesla a livrat 13.450 de maşini Model S şi 11.550 de maşini Model X.
Tesla va lansa Model 3, anul acesta, o maşină de dimensiuni medii, cea mai accesibilă, ca preţ, cu care speră să aibă deschidere la piaţă.
Model 3 ar trebui să fie lansat în Statele Unite, anul acesta, preţul fiind de 35.000 de dolari, mai mic decât actualele modele ale Tesla – Model X şi Model S – al căror preţ începe de la 70.000 de dolari.
Tesla investeşte în producţia de baterii, construind o fabrică de cinci miliarde de dolari, în Nevada. Cofondatorul Tesla, Elon Musk speră ca prin această investiţie să reducă costul bateriilor cu 30%.
Tesla a fost fondată în 2003 şi este controlată de antreprenorul Elon Musk, care deţine, de asemenea, compania spaţială SpaceX.