Folosită timp de aproape 20 de ani pentru a prezenta cele mai noi tehnologii Intel şi găzdui lansarea a noi modele de procesoare, chipseturi şi alte produse inovatoare, conferinţa Intel Developer Forum (IDF) adresată dezvoltatorilor nu va mai avea loc.
Explicând gestul, oficialii companiei precizează că au reevaluat portofoliul de evenimente, decizând retragerea programului IDF. Pornit ca un eveniment centrat mai ales în jurul platformei PC, aflată acum într-un declin accentuat, Intel Developer Forum reaminteşte prin dispariţia sa de eşecurile şi oportunităţile ratate de Intel în domeniul dispozitivelor mobile.
Chiar dacă majoritatea PC-urilor, inclusiv cele produse de Apple, folosesc în continuare procesoare Intel, promisiunile făcute la ediţia IDF de anul trecut privind fabricarea de procesoare cu arhitectură ARM pentru dispozitive smartphone nu s-au materializat. La fel putem spune şi despre revoluţia IoT (internet of things) promisă de Intel, ale cărei roade se lasă încă aşteptate sau stârnesc mai degrabă controverse, pe tema riscurilor de securitate pe care le prezintă gadgeturile conectate permanent la internet.
În lipsa mai multor reuşite pe linie care să justifice găzduirea unei conferinţe de amploarea IDF, putem aştepta ca Intel să anunţe produsele viitoare în cadrul unor evenimente separate, de mai mică amploare.